În urma reorganizării activităţii business-ului de cercetare calitativă la nivelul GfK Group, departamentul de Cercetare Calitativă nu va mai opera în cadrul GfK România.
Oana Mirilă, directorul de cercetare calitativă GfK România până la 1 iulie 2018, împreună cu o parte din colegele de echipă din GfK, au fondat o nouă companie de cercetare calitativă – Mind the Gap Consultancy. Ele vor continua să lucreze proiecte în parteneriat cu GfK, dar şi proiecte de sine stătătoare. Pentru GfK, Mind the Gap Consultancy rămâne partenerul preferat pentru studiile care au componentă calitativă.
Oana Mirilă, Senior Partner Mind the Gap Consultancy (foto), a declarat pentru Piața: “20 de ani de experienţă într-o companie de talia GfK România au fost cea mai bună şcoală pe care mi-o puteam dori. A fost locul şi perioada în care m-am format ca specialist şi mai ales, ca om. În care am învăţat ce înseamnă marketingul şi am învăţat să înţeleg problemele clienţilor noştri, temerile şi nevoile lor.
Cu foarte mult drag pentru domeniul în care m-am format, pot să
spun că am avut şansa de a face parte din prima generaţie de cercetători
de piaţă şi de marketeri din România şi de a vedea cum evoluează acest
domeniu fascinant.
A venit 2018 şi odată cu el momentul
unei schimbări. Ea se numeşte Mind the Gap Consultancy şi este o
companie la a cărei fondare am contribuit alături de 4 din cei mai buni
oameni de cercetare calitativă din România – Andreea Vintilă, Mirela
Balcan, Cătălina Serafini şi Adriana Slăvitescu.
Este un loc în care credem în oameni şi în pasiunile lor, iar Mind
the Gap este despre pasiunea noastră pentru cercetarea de piaţă. Şi
despre dorinţa de a aduce mereu soluţia potrivită pentru Clienţii
noştri. Pentru că Mind the Gap înseamnă oameni care și-au pus la comun
experiența şi entuziasmul pentru a evolua alături de branduri și
business-uri de valoare.
La Mind the Gap ne bucurăm de
individualitatea fiecăruia dintre noi, dar suntem înainte de toate o
ECHIPĂ. O echipă în care ne bucurăm să ne inspirăm unii pe alţii şi am
făcut din asta un mod de lucru. Ceea ce facem, facem cu drag şi dorinţa
de a da ce e mai bun mai departe.
Credem cu tărie că Mind the Gap este un reper de profesionalism în ceea ce priveşte cercetarea de piaţă de tip calitativ. Vrem să le transmitem Clienţilor noştri bucuria de a lucra împreună şi ne dorim să fim o sursă de inspiraţie şi încredere pentru ei în toate etapele colaborării noastre. De aceea, iubind creativitatea și flexibilitatea în soluţii, păstrăm mereu în minte gândul la eficiența sugestiilor cu care mergem către Clienţii noştri. Ştim cât de important este pentru ei să primească soluţii nu doar rapide, ci şi realiste şi acţionabile. Şi dedicăm toată priceperea noastră pentru ca acesta să fie «default-ul» atunci când începem să gândim împreună cu ei.”